Se schimbă regulile pentru pescari. Un ordin comun al miniștrilor Agriculturii și Sănătății, publicat marți în Monitorul Oficial, impune odată cu redeschiderea bălților noi reguli în cazul pescuitului recreativ, însă la câteva ore de la publicare, cei care l-au citit critică documentul, pe motiv că noile reguli sunt absurde.

Concret, ordinul prevede că pescarii sunt obligați să păstreze minimum 10 metri distanță unul față de celălalt, trebuie să poarte mască de protecție (cu excepția momentelor în care pescuiesc, și nu au voie să socializeze.

Mai mult, nici vizitatorii nu au ce căuta în perimetrul locului de pescuit, iar consumul de băuturi alcoolice, grătarele sau orice alte activități care nu au ca scop pescuitul recreativ sunt interzise.

Ordinul comun a fost publicat marți în Monitorul Oficial și a intrat imediat în vigoare.

Redăm mai jos textul integral al documentului

REGULAMENT din 28 mai 2020 de practicare a pescuitului recreativ în condiții de siguranță și de limitare a efectelor pandemiei de COVID-19 în cadrul amenajărilor piscicole și habitatelor piscicole naturale.

EMITENT:

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale

Ministerul Sănătății

Publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 463 din 2 iunie 2020

Data intrării în vigoare: 2 iunie 2020

***

1. Amenajările piscicole în care se practică și pescuit recreativ au următoarele obligații:

a) asigurarea unui flux de deplasare al participanților către și de la locul de desfășurare a activității de pescuit recreativ astfel încât să fie respectate măsurile de distanțare socială;

b) asigurarea de măști de protecție și substanțe dezinfectante pentru participanții la activitățile de pescuit;

c) la locul desfășurării activității de pescuit recreativ trebuie să fie pregătite măsuri pentru igienizarea și/sau dezinfectarea mâinilor, materialelor și a echipamentului utilizat în desfășurarea activității de pescuit recreativ;

d) pescuitul recreativ se va desfășura cu maximum 2 pescari pe același stand de pescuit, cu respectarea unei distanțe de minimum 10 m între participanți;

e) la intrarea în locul special amenajat, reprezentantul unității de acvacultură are obligația de a deține și folosi un termometru noncontact destinat triajului participanților la începutul activităților;

f) administratorii vor impune interzicerea consumării băuturilor alcoolice, grătarelor sau altor activități care nu au ca scop pescuitul recreativ;

g) fiecare unitate de acvacultură licențiată în cadrul căreia se desfășoară activitatea de pescuit recreativ va asigura o persoană de contact responsabilă cu organizarea și coordonarea aplicării regulamentului propriu;

h) înainte de intrarea în unitatea de acvacultură, toate persoanele sunt obligate să dea o declarație pe propria răspundere privind luarea la cunoștință și respectarea regulilor dispuse prin prezentul ordin;

i) administratorii nu vor permite prezența vizitatorilor în perimetrul locului de pescuit pus la dispoziția pescarului;

j) administratorii vor proceda la dezinfectarea și igienizarea pontonului, standului de pescuit, foișoarelor, umbrarelor, toaletelor sau a altor accesorii cu care pescarii intră în contact.

2. Obligațiile pescarilor recreativi:

a) purtarea măștilor până la momentul accesului în perimetrul locului de pescuit pus la dispoziția pescarului și de la momentul părăsirii acestuia la plecare;

b) obligativitatea de a lăsa perimetrul de pescuit curat;

c) respectarea cu strictețe a regulamentului amenajării piscicole;

d) evitarea socializării cu alți pescari sau alți participanți la activitate;

e) după purtare, masca se aruncă imediat, într-un coș de gunoi sau spațiu destinat în acest sens, preferabil cu capac, urmată de igienizarea mâinilor.

3. Obligatiile pescarilor în habitatele piscicole naturale:

a) respectarea cu strictețe a legislației în vigoare privind desfășurarea activității de pescuit recreativ;

b) purtarea măștilor de protecție la contactul cu personalul de inspecție și control;

c) păstrarea distanței minime de 10 metri între pescarii recreativi;

d) evitarea oricărei forme de socializare cu alți pescari recreativi participanți în aceeași zonă de pescuit;

e) respectarea regulamentelor impuse de administratorii care dețin contractele de exploatare a resursei acvatice vii.

4. Fiecare asociație de pescuit recreativ în cadrul căreia se desfașoară activitatea de pescuit recreativ va asigura o persoană de contact responsabilă cu organizarea și coordonarea aplicării regulamentului propriu.

5. Nerespectarea prevederilor pct. 1 lit. c) si j) constituie contravenție și se sancționează conform art. 30 lit. h) din Hotărârea Guvernului nr. 857/2011 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele din domeniul sănătății publice, cu modificările și completările ulterioare.

Sursa: Realitatea de Covasna

Articolul precedent100% TU DECIZI! Marton Arpad, deputatul UDMR înfrățit în rele cu pesediștii. Alesul cuplat bine la banul public
Articolul următorSenatorul Mihai Goțiu anunță că proiectul USR de înfiinţare a DNA-ului Pădurilor a primit aviz favorabil în Comisia pentru mediu