Începând cu data de 19 mai Garda Națională de Mediu a definitivat procedura confiscării bunurilor și mijloacelor cu care se produc contravenții și infractiuni de mediu. Primele rezultate au venit în data de 26 mai, când primele camioane au fost confiscate în județul Timiș. Comisarii Gărzii de Mediu Dâmbovița anunță că oricine poate filma și ulterior raporta, catre Garda de Mediu ,eventuale infracțiuni de acest gen, urmând ca autovehiculele să fie identificate și ulterior confiscate.
Aviz celor care abandonează deșeuri și celor care deversează, în mod ilegal, reziduuri în ape și în canalizări, celor ce braconează și, în general, tuturor cetățenilor care încalcă prevederile legislației de mediu! De acum, toți aceștia riscă foarte mult!
În afară de aplicarea unor amenzi usturătoare, sau după caz, înaintarea unor dosare penale, comisarii GNM pot confisca toate mijloacele cu care se produc aceste infracțiuni sau contravenții. Ne referim, aici, la autoturisme, remorci, autoutilitare, autospeciale, bărci, motoare, unelte de pescuit etc.
Potrivit noii proceduri, sunt supuse confiscării următoarele categorii de bunuri:
a) bunurile destinate săvârşirii contravenţiei,
b) bunurile folosite la săvârşirea contravenţiei,
c) bunurile rezultate din săvârşirea contravenţiei.
Au anunțat, pe pagina de facebook, cei de la Garda de Mediu Dâmbovița. Anunțul este însoțit si de imagini cu primele confiscări de camioane, ce au avut loc în județul Timiș.
“Comisarii de mediu au confiscat două autoutilitare folosite la depozitarea ilegală a deșeurilor. Proprietarii acestora le utilizau pentru a descărca deșeuri pe un teren viran, aflat în extravilanul comunei Sânandrei, sat Covaci, din judeţul Timiş (în proximitatea şoselei de centură). Zona respectivă făcea obiectul unui control al comisarilor de mediu din Timiș, în urma sesizărilor primite de la cetățeni.
La momentul sosirii echipei G.N.M., unul dintre transporturi fusese descărcat complet, cealaltă autoutilitară fiind parţial descărcată, atunci când făptașii au fost surprinşi de comisarii G.N.M..Întrucât cele două persoane fizice, proprietarii celor două autospeciale, nu au putut prezenta niciun document prevăzut de legislaţia în vigoare privind transportul deşeurilor, respectivii au fost amendaţi cu 30.000 de lei fiecare. În plus, s-a dispus şi măsura complementară de confiscare a mijloacelor de transport folosite la săvârşirea contravenţiei.”
Atragem atenția celor care obișnuiesc să abandoneze deșeuri în natură că astfel de controale şi verificări au fost inițiate de Garda Națională de Mediu la nivel naţional, aşa încât, ar fi bine să se gândească ce riscă (amendă + confiscarea autovehicului), înainte de a descărca ilegal deşeuri prin diverse zone.
Oricine poate filma aceste fapte, astfel încât făptașii să poată fi identificați și pedepsiți, potrivit legii!
Se mai precizează în comunicatul Gărzii de Mediu Dâmbovița.
Sursa: Realitatea de Dambovita