Liderul Partidului Ecologist Roman, Danut Pop, l-a criticat dur pe USR-istul Iulian Bulai, intr- postare pe pagina oficiala de facebook.
 
”Iulică Bulai, văzut și ca emițătorul de cultură modernă al USR-Plus, surprinde din nou. De la religie, cu blasfemia postată despre Iisus, poezie, cu aberațiile scrise la adresa marelui Mihai Eminescu, Bulai trece la secțiunea muzică și se pronunță pe colaborarea Loredanei Groza cu câțiva maneliști. Sigur că nu despre produsul muzical al celor de mai sus e vorba, ci că el, Iulică, in calitatea sa de mare președinte al Comisiei de Cultură s-a gândit sa abordeze acest subiect.
 
S-a gândit el să facă glume în online. El fiind un recidivist recunoscut, deja, cu, cultura! Eu cred că este de departe cel mai cretin parlamentar care l-am văzut și din păcate concurează mulți pe titlul acesta, mai ales in prezenta garnitură legislativă. Nu a făcut nimic in viața lui și l-au trimis in Parlament. Adică i-au trimis, că sunt mai mulți fii de securiști dezorientați.
 
Un lucru e clar! Până li se termină mandatul, îi sfătuiesc să schimbe distribuitorul, că useristii ăștia aduc prejudicii inclusiv drogurilor ușoare prin felul lor de a se manifesta și opina online, având calitatea de demnitari ai României”, a scris Danut Pop.
Articolul precedent30 de pescari din Sfîntu Gheorghe vor să acțoneze statul în judecată pentru interzicerea capturării sturionilor
Articolul următorOFICIAL: Costel Alexe a devenit inculpat – Nu are voie să plece din ţară sau să ia legătura cu anumite persoane