Liderul Partidului Ecologist Roman l-a citat pe parintele Visarion Alexa in cazul ursului Arthur impuscat in Covasna. 

”Parintele Visarion Alexa: Semn de civilizație dintr-o casă princiară europeană: să te folosești de corupția dintr-o țară (…) și să împuști, fară să faci efort, cel mai mare urs. Nu știu, ceva mă face să cred că unii ne vând și alții ne cumpără, ieftin și pe sub mână. Nu cred că doar în cazul ursului…
 
Protejați de lege, uciși cu derogări
(…) „Ursul întâmpină multiple amenințări care îi periclitează supraviețuirea: degradarea habitatului, schimbările climatice și persecuția omului. Ministerul Mediului trebuie să abordeze cauzele care au condus la conflictul om-urs și nu efectele. Extracția masculilor mari destructurează populația. Nu se știe câți urși există cu adevărat și orice cotă de derogare acordată este periculoasă. Vânătoarea de trofee trebuie scoasă în afara legii. Altfel, conflictele vor spori și specia va fi în pericol de dispariție, așa cum s-a întâmplat în majoritatea Europei”, a spus Ann-Kathrin Freude, coordinator de campanii al VGT (Verein Gegen Tierfabriken), o organizație pentru drepturile animalelor din Austria.
„Este o rușine pentru Austria, că Prințul Emanuel a abuzat de o derogare pentru a ucide acest superb urs doar pentru a bifa o nouă lovitură pe lista sa de trofee”, a mai adăugat aceasta.
Ursul uriaș Arthur a fost împușcat de prinț în localitatea Ojdula, în județul Covasna, într-o arie naturală protejată.
Prințul s-a folosit de o derogare, vânătoare de urși fiind ilegală în România, derogare oferită de Ministerul Mediului către Asociația de Vânătoare Botos pentru a fi ucisă o ursoaică ce ataca oamenii. Acesta nu a ucis însă ursoaica, ci l-a ucis pe Arhur.
Acest exemplar era considerat regele urșilor din România, datorită dimensiunilor și posturii impozante”, a scris liderul PER pe pagina oficiala de facebook.

Sursa: Realitatea Ecologista

Articolul precedentControale la societăţile ce au ca obiect de activitate depozitarea şi comercializarea materialelor lemnoase
Articolul următorComitet CRUCIAL: Revenirea României la normalitate, din 1 iunie 2021, în linie dreaptă – Propunerile pentru RELAXARE