Omul din umbră care știe toate secretele lui Florian Coldea vine, în această seară, la Culisele Statului Paralel. 

La ora 21:00 Dumitru Iliescu, fostul șef al SPP în anii 90 şi fost consilier al lui Mircea Geoană, dă de pământ cu generalii corupți care au pus bazele statului paralel. 

Va dezvălui exact cum Coldea voia să pună mâna pe întreaga Românie, cum punea sub supraveghere inclusiv șefi ai Armatei.  

Aruncă bomba în exclusivitate la Realitatea și intervine cu prima reacție în scandalul care torpilează toate structurile oculte.  

Cum a fost pus la punct sistemul Coldea-Kovesi sub semnătura lui Traian Băsescu. Ce ordine s-au dat pe sub masă și cine sunt cei care au închis ochii, au permis și chiar au făcut anchete la comandă. 

Pentru că a îndrăznit să-i critice Dumitru Iliescu, generalul cu 4 stele, a intrat și el în vizorul DNA, acuzat de folosire de informaţii secrete.

Diseară, la ora 21:00, Realitatea PLUS continuă seria dezvăluirilor bombă care îi va face să tremure pe cei din gruparea “Șefului cel mare”, Coldea. În studio, alături de Anca Alexandrescu, Dumitru Iliescu iese în față cu dezvăluiri incendiare despre complotul celor care au vrut să înrobească o țară întreagă.

 
 
Articolul precedentAnca Alexandrescu anunță Armaghedonul pentru Florian Coldea. Va urma un val de denunțuri împotriva caracatiței “generalului negru”
Articolul următorPartidul Ecologist Român: Este timpul să punem pe primul loc siguranța și protecția mediului!