Începând din această săptămână un val de caniculă va ajunge în România, Grecia și Bulgaria.

Mai multe țări din vest, printre care Spania, Franța și Statele Unite au fost afectate de căldură.

ONU a avertizat că seceta va fi o problemă cu care se va confrunta omenirea.

Temperaturile vor depăși 35 de grade începând din partea de vest a țării, în Câmpia Română, după care și în zonele sudice.

Spre finalul săptămânii, până în 27 iunie, se poate ajunge la valori de până la 37-38 de grade Celsius.

 

Sursa: Realitatea Ecologista

Articolul precedentCamera Deputaților dezbate luni moțiunea simplă împotriva ministrului Educației
Articolul următorFostul ministru Costel Alexe și fostul director general al Liberty Galați, Bogdan Grecu, trimiși în judecată pentru corupție