Ecologistii (PER) cer ANRE si Guvernului intensificarea eforturilor de aliniere la politicile energetice europene. PER vrea gratuitate la consumul efectuat in intervalul orar 24-6, ca in Germania.
„Intr-unul dintre interviurile luate de agentiile de presa internationale, Cancelarul german Angela Merkel relateaza ca in casa ei, masina de spalat functioneaza doar noaptea pentru ca electricitatea este gratuita! Tot in Germania, vantul puternic a condus la preturi negative la electricitate; in conditiile in care productia eoliana a atins un nivel record, producatorii au platit clientilor consumul propriu, pentru a prelua excesul din retea, informeaza Bloomerg.
Este adevarat ca productia de energie electrica generata de reteaua de eoliene este net superioara celei din Romania, dar asta nu justifica indiferenta cu care sunt tratati consumatorii romani, incepand cu cei casnici, carora nu li se ofera solutia consumului gratis pe timpul noptii. Se prefera in continuare sa se cheltuiasca sume uriase pentru achizitia echipamentelor de stocare a energiei electrice in loc sa se incurajeze consumul. Aparatele consumatoare de energie electrica utilizate cu prioritate noaptea, nu vor mai avea problema de clasa energetica, deci se vor vinde si acestea.
Astfel, poate ca acest “gratuit” sa duca la aparitia de noi afaceri, cresterea altora si incurajarea productiei/ vanzarilor de produse si servicii.
Partidul Ecologist Roman (PER) solicita ANRE si Guvernului sa identifice masurile ce se impun pentru a determina furnizorii de energie electrica sa participe la eforturile generale ale societatii romanesti de a se alinia politicilor energetice europene, atat in ce priveste respectarea reglementarilor si impusurilor comunitare, dar si atentia catre cetateanul consumator si sa ofere gratuitate la consumul efectuat in intervalul orar 24-6. Doar asa s-ar mai ameliora cresterile de tarife generate de balbele guvernantilor!”, a declarat Dănuț Pop, președintele PER.
Sursa: Realitatea Ecologista