În ultimele două săptămâni, în urma unor controale tematice privind verificarea stării de salubrizare a localităţilor, Comisarii Gărzii de Mediu Brăila au constatat că Primăriile Salcia Tudor și Victoria din județul Brăila nu au asigurat colectarea în totalitate a deşeurilor generate de cetăţenii localităţilor.
La începutul acestei săptămâni, în urma controlului tematic privind verificarea stării de salubrizare a localităţilor s-a constatat că UAT Salcia Tudor nu a asigurat colectarea în totalitate a deşeurilor generate de cetăţenii localităţilor componente comunei, astfel încât au fost identificate două amplasamente cu abandonări de deşeuri menajere în amestec cu reciclabile şi gunoi de grajd, aceasta fiind sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 15000 lei conform art. 62, alin. 1, lit. d) din OUG 92 privind regimul deşeurilor.
Săptămâna trecută, în urma controlului tematic privind verificare stării de salubrizare a localităților s-a constatat ca UAT Victoria nu a asigurat colectarea în totalitate a deșeurilor generate de cetățenii localităților componente comunei, astfel încât au fost identificate două amplasamente cu abandonări de deșeuri menajere în amestec cu reciclabile și gunoi de grajd. Primăria Victoria a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 15000 lei conform art. 62, alin. 1, lit. d) din OUG 92 privind regimul deșeurilor.
Sursa: Realitatea de Braila