Bugetul Ministerului Apărării Naţionale (MApN) propus pentru anul 2021 prevede fonduri de 22,746 miliarde de lei, reprezentând 2,04% din PIB, iar această sumă permite investiţii în infrastructură de aproximativ 800 de milioane de lei, arată un comunicat MApN.
De asemenea, reprezentanţii ministerului prevăd, în acest context, plăţi directe sau indirecte către furnizori din economia naţională care pot depăşi 2,5 miliarde de lei şi investiţii în sistemul medical militar, cercetare în domeniul medical (Institutul ‘Cantacuzino’) şi în învăţământul superior din reţeaua MApN de peste 263 milioane lei.
“Angajamentul privind investiţiile pentru apărare adoptat la nivelul Alianţei prevede, pe lângă un prag minim de 2% din PIB pentru apărare, o alocare de cel puţin 20% din buget pentru echipamente majore. 2021 este al şaselea an în care România depăşeşte acest prag, procentul pentru 2021 fiind de 23,6%”, precizează sursa citată.
MApN arată că în 2021 sunt programate achiziţii de echipamente şi materiale specifice direct de la furnizori din economia naţională care pot depăşi un miliard de lei, alţi 1,4 miliarde de lei fiind destinaţi unor operatori economici străini, dar care au subcontractori companii din România. Plăţile sunt planificate atât către agenţi economici cu capital integral sau majoritar de stat, cât şi cu capital privat.
Aceste achiziţii vor fi făcute atât în cadrul unor programe majore de înzestrare aflate în derulare sau care vor fi demarate în acest an, pentru toate categoriile de forţe ale armatei, cât şi în domeniul modernizării tehnicii aflate deja în dotare, asigurării mentenanţei complexe şi a reparaţiilor capitale (tehnică terestră, aeriană şi navală). Vor fi şi achiziţii de muniţii de la agenţii economici din ţară.
Ministerul Apărării Naţionale subliniază că “a susţinut şi susţine continuu implicarea industriei din România în realizarea capabilităţilor militare atât prin implicarea ca prim contractant a operatorilor români, în măsura în care aceştia au capacitatea necesară, cât şi prin transferul tehnologic şi realizarea în România a unor produse pentru care nu există capacitatea şi know-how-ul necesare, în cooperare cu producători consacraţi la nivel internaţional”.
Reprezentanţii ministerului prevăd, în 2021, o investiţie în infrastructură de peste 815 milioane lei, anume investiţii de la bugetul de stat de aproximativ 750 milioane lei şi cofinanţarea unor proiecte din Programul NATO de Investiţii în Securitate – NSIP de 15,5 milioane lei, precum şi proiecte realizate prin fonduri europene nerambursabile de 50 milioane lei.
Direcţiile principale de implementare a proiectelor de investiţii pentru MApN incluse în proiectul de buget pentru 2021 sunt: Comandamentele pentru: Divizia Multinaţională Sud-Est Bucureşti, Brigada Multinaţională Sud-Est Craiova; colegiile militare naţionale: Craiova, Breaza, Alba Iulia, Câmpulung Moldovenesc, Constanţa; bazele aeriene: Borcea, Mihail Kogălniceanu, Câmpia Turzii, Otopeni; dezvoltare infrastructură pentru marile unităţi şi unităţi beneficiare ale programelor de înzestrare: Patriot/HSAM, Piranha, HIMARS/Larom, Spike; Centrul Farmaceutic Zonal Sebeş; Centrul de logistică medicală şi depozit sanitar Nord Sebeş.
Acestora li se alătură infrastructura necesară pentru creşterea calităţii vieţii personalului prin dezvoltarea facilităţilor de cazare, tratament, odihnă, refacere-recuperare a capacităţii de luptă a militarilor; asigurarea spaţiilor administrative şi de instruire pentru comandamentele nou înfiinţate: Comandamentul Forţelor Întrunite, Comandamentul Forţelor pentru Operaţii Speciale, Comandamentul Apărării Cibernetice, Corpul Multinaţional Sud-Est; dezvoltarea de infrastructură prin accesare de fonduri europene nerambursabile şi prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă; dezvoltare de infrastructură cu partenerul strategic în locaţiile comune: Cincu, Mihail Kogălniceanu, Deveselu, Câmpia Turzii.
De asemenea, anul acesta va exista o investiţie în consolidarea infrastructurii reţelei proprii de unităţi spitaliceşti prin începerea a 22 de lucrări de investiţii noi şi achiziţionarea studiilor de fezabilitate pentru alte 14 proiecte de investiţii. Principalele obiective de investiţii au în vedere reabilitarea, modernizarea, extinderea şi construirea unor pavilioane noi, precum şi refacerea reţelelor de alimentare cu apă şi energie electrică.
La Institutul ,,Cantacuzino”, în anul 2021, sunt alocate fonduri pentru reabilitarea şi modernizarea infrastructurii specifice – credite bugetare în valoare de peste 28 milioane lei şi angajamente de aproape 47 milioane lei, sunt alocate fonduri pentru acţiunile de investiţii de natura achiziţiilor de echipamente esenţiale, în valoare totală de 3,5 milioane lei, fonduri pentru activitatea de combatere a răspândirii COVID19 prin activităţile specifice de testare RT-PCR, în principal consum de reactivi şi materiale sanitare – 12,5 milioane lei, precum şi pentru activitatea de cercetare ştiinţifică în domeniul medico-medical, cu predilecţie pentru dezvoltarea proiectelor înscrise în planul sectorial de cercetare al Ministerului Apărării Naţionale: “Imuno 1 – Orostim” – 1,4 milioane lei, “Imuno 2 – Polidin” – 1,6 milioane lei, Good Laboratory Practice – 500 mii lei şi Anatoxina tetanică – 320 mii lei.