Liderii politici, convocați din nou la Palatul Cotroceni. Se fac presiuni pentru refacerea coaliției: cine se opune

Nicușor Dan
Nicușor Dan a convocat joi o nouă rundă de consultări la Palatul Cotroceni, în cadrul negocierilor pentru formarea viitorului Guvern.
La discuții au fost invitați reprezentanții grupurilor parlamentare care nu fac parte din partide politice, după ce președintele anunțase încă de la început că dorește consultări și cu parlamentarii independenți, ale căror voturi pot conta pentru formarea unei majorități.
Grupurile parlamentare chemate la discuții
Potrivit informațiilor apărute după consultările de luni, joi, de la ora 9:00, sunt așteptați reprezentanții Grupului Parlamentar Uniți pentru România, de la ora 10:00 reprezentanții Grupului Parlamentar Pace, iar de la ora 11:00 parlamentarii neafiliați. La finalul negocierilor de luni cu liderii partidelor, Nicușor Dan a declarat că discuțiile vor continua „oricât este nevoie” pentru găsirea unei soluții politice și a făcut apel la responsabilitate și maturitate din partea formațiunilor parlamentare.
Mai multe variante de guvern sunt discutate
În acest moment, pe masa negocierilor există mai multe scenarii privind viitoarea formulă de guvernare. Printre variantele discutate se află un guvern tehnocrat, idee lansată de președinte, dar și formule de guvern minoritar. În discuții au apărut inclusiv scenarii care ar implica PSD și UDMR sau o formulă formată din PNL, USR și UDMR.
PSD și UDMR susțin refacerea coaliției
Potrivit declarațiilor făcute după consultările de la Cotroceni, PSD, UDMR și reprezentanții minorităților naționale susțin în continuare varianta refacerii coaliției de guvernare. Liderii politici au transmis că este nevoie de noi negocieri și de reluarea discuțiilor pentru a se ajunge la un consens privind formarea viitorului Executiv.
Citește și:
- 19:22 - Scut total în jurul șefului Vămilor după reținerea acestuia într-un mega scandal de corupție. Cine refuză să ia măsuri
- 19:18 - Televiziunea Poporului transmite în exclusivitate, în aceste zile, din cel mai fierbinte punct al planetei. Ana Maria Păcuraru este singurul jurnalist român la Beijing
- 15:31 - România, apreciată de NATO după misiunea F-16 din spațiul aerian estonian
- 14:35 - CNSAS a inițiat verificarea lui Vasile Bănescu după o solicitare ActiveNews
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea Ecologista și pe Google News














