Nicușor Dan, reacție despre șeful Armatei cercetat de DNA: „Am avut o discuție și o să mai am una”

Nicușor Dan
Președintele Nicușor Dan a comentat vineri, în timpul unei vizite în Muntenegru, situația șefului Statului Major al Apărării, generalul Vlad Gheorghiță, cercetat într-un dosar al Direcției Naționale Anticorupție.
Întrebat dacă a discutat cu acesta după declanșarea procedurilor judiciare și dacă generalul îl va însoți la Summitul NATO de la Ankara, șeful statului a confirmat că a avut deja o discuție și că urmează să mai aibă una.
„Am avut o discuţie şi o să mai am una”, a declarat Nicușor Dan.
Generalul Vlad Gheorghiță a fost audiat marți la DNA militar, fiind suspectat de complicitate la uzurparea funcției într-un dosar ce vizează emiterea unui ordin prin care ar fi fost suplimentat numărul locurilor finanțate de la buget pentru Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport din București.
Potrivit anchetatorilor, măsura ar fi vizat candidați inițial admiși pe locuri cu taxă. Ancheta este în desfășurare, iar procurorii continuă cercetările în acest caz.
Citește și:
- 17:34 - ”Marfă adusă din străinătate, vândută ca românească” - Tanczos Barna anunță controale la sânge în piețe
- 17:27 - Nicușor Dan rupe tăcerea după incidentul din Portul Constanța. Ce s-a întâmplat, de fapt, cu dronele care au alarmat litoralul
- 15:07 - Macron și Ursula von der Leyen, reacție rapidă după explozia dronei de la Constanța: „Solidaritate totală cu România!”
- 15:05 - Eugen Tomac, mesaj după incidentul din Constanța: „Este nevoie de vigilență și comunicare clară”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea Ecologista și pe Google News













