Parlamentarii pe urmele atentatului la sănătatea publică reprezentat de Congresul PNL

Parlamentarii pe urmele atentatului la sănătatea publică reprezentat de Congresul PNL
10000 de lei amenda pentru PNL și responsabili încurcați în declarații
PNL a fost amendat cu 10000 de lei pentru Congresul la care au participat președintele, Klaus Iohannis, premierul, Florin Cîțu, și președintele Camerei Deputaților, Ludovic Orban. Informatia a apărut abia după ce șefii poliției naționale, ai politiei locale și ai DSP ului au fost chemați să dea explicații în fața comisiei parlamentare de sănătate și a comisiei parlamentare de apărare și ordine publică.
" A fost aplicată o sancţiune contravenţională organizatorului Congresului, în cuantumul prevăzut de lege, respectiv 10.000 de lei, pentru faptul că organizatorul, Romexpo, nu s-a asigurat de faptul că accesul (în pavilionul central - n.r.) a fost aglomerat de către o parte dintre cei prezenţi. De asemenea, sancţiunea a fost dată organizatorului şi pentru faptul că s-a constatat că nu toate persoanele de la Congres purtau mască de protecţie. Se fac verificări cu privire la obligaţiile ce reveneau firmei de pază. De asemenea, poliţiştii şi jandarmii verifică materialul video pus la dispoziţie de organizatori", a declarat comisarul Bogdan Berechet, șeful Politiei Capitalei, comisiilor parlamentare reunite de apărare.
Responsabilul din MAI a arătat că a primit sesizări în legătură cu Congresul PNL, dar Poliția nu și-a încheiat activitatea întrucât există numeroase materiale video de studiat, dar a confirmat că au existat persoane care nu au purtat mască. Inclusiv șeful statului, Klaus Iohannis, a fost surprins în aceasta ipostază, iar poza a explodat pe rețelele sociale și a dat loc la bancuri și comentarii referitoare la dificultățile create polițiștilor de exemplul greșit de la vârful statului.
Pe de alta parte, șefa DSP, liberala Oana Niculescu, a trebuit să explice curba inexplicabilă a îmbolnăvirilor, reduse initial pentru a se putea desfășura Congresul PNL și crescute brusc luni de îmbolnăvirile ținute la sertar. Inițial, reprezentantul USRPLUS, Vlad Voiculescu, a reclamat măsluirea statisticilor cu cel puțin 1400 de imbolnăviri, iar deputatul PSD, Alexandru Rafila, considetă evidente manipularea raportărilor și pericolul pentru sănătatea publică reprezentat de reuniunea PNL. Oana Niculescu a recunoscut diferențele de raportare, dar le-a pus pe seama personalului insuficient și a spațiului de desfășurare a activității inadecvat.
Sursa: Realitatea Din PSD
Citește și:
- 11:39 - Șefa ICCJ, Lia Savonea, acuză un atac "toxic" asupra Justiției, cu scopul de a o controla - VIDEO
- 11:31 - Bolojan, Oana Gheorghiu și mai mulți membri ai Guvernului, auditați de procurorii DNA pentru trafic de influență
- 08:31 - Ponta, despre Tomac: N-ar fi trebuit să vină singur; trebuia să vină cu doi-trei miniștri
- 08:23 - Eugen Tomac ar urma să prezinte azi programul de guvernare. Ce șanse sunt pentru formarea cabinetului
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea Ecologista și pe Google News














