Actualitate· 3 min citire

PRIMARII VOR AFLA ÎN CURÂND CARE DINTRE INVESTIȚIILE LOR VOR MAI FI FINANȚATE PRIN PNRR

PRIMARII VOR AFLA ÎN CURÂND CARE DINTRE INVESTIŢIILE LOR VOR MAI FI FINANŢATE PRIN PNRR

PRIMARII VOR AFLA ÎN CURÂND CARE DINTRE INVESTIŢIILE LOR VOR MAI FI FINANŢATE PRIN PNRR

Realitatea Ecologista
Scris de Realitatea Ecologista Publicat: 19 aug. 2025, 15:25

Este nevoie de o prioritizare a proiectelor de investiții

Două săptămâni de acum încolo - este termenul în care primarii vor afla care dintre investițiile lor vor mai fi finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență și din fonduri publice naționale. Un proiect de ordonanță de urgență care stabilește în ce condiții mai pot fi acordați bani pentru aceste proiecte a fost adoptat în ședința extrordinară de guvern încheiată cu puțin timp în urmă, și ar urma să fie finanțate cu prioritate investițiile unde execuția este avansată, iar contractele aflate în fază incipientă vor fi denunțate.

”Proiectele al căror stadiu de realizare depășește 30% vor fi finanțate în continuare din PNRR, iar pentru proiectele care se plasează sub acest procentaj, dar cu șanse de realizare până la data limită, 31 august 2026, ar urma să fie elaborate niște analize de prioritizare a investiției,ce vor fi cuplinse în memorandum. Este vorba despre acele proiecte esențiale pentru comunități, adică școli, blocuri, spitale - despre toate acestea vorbește premierul Ilie Bolojan.

Ilie Bolojan: Suntem în situația în care, prin această ordonanță, clarificăm în următoarele două săptămâni proiectele care vor rămâne în program și, după clarificarea tuturor aspectelor care țin de aceste proiecte, printr-o altă ordonanță care va fi publicată, vom reglementa asigurarea finanțărilor și a fluxurilor financiare, în așa fel încât cea mai mare parte a acestor proiecte, care sunt începute atât prin autoritățile locale, dar și prin ministere, să poată fi continuate și până în a doua jumătate a anului viitor, să închidem aceste proiecte.

Odată cu intrarea în vigoare a acestei ordonanțe de urgență, nu se vor mai putea încheia angajamente legale pentru proiectele de investiții, și mă refer la Programul "Angel Saligny" sau la Programul Național de Construcții de Interes Public sau Social, însă premierul Ilie Bolojan le-a transmis chiar el primarilor că vor fi găsite, totuși, soluții pentru acele proiecte care nu mai primesc finanțare din PNRR, apelându-se la alte programe de finanțare, fie din fonduri europene, fie din fonduri naționale.

Se știe că până la 31 august anului viitor, România și-a asumat în deplinirea a 518 jaloane și ținte asociate investițiilor cheie și reformelor majore prin PNRR, însă se confruntă, spun inițiatorii ordonanței de urgență, cu un risc fiscal sistemic, generat de o supracontractare masivă și care nu ține cont de realitățile bugetare a proiectelor de infrastructură. Cu alte cuvinte, pentru a nu pierde banii europeni, este nevoie de a prioritiza proiectele de investiții și de a le susține pe cele care se află în cel mai avansat stadiu de realizare.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Ecologista și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate