Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu, împreună cu lucrători din cadrul Gărzii de Mediu Giurgiu, au descoperit, în urma unui control efectuat asupra unui ansamblu rutier, cantitatea de 20.180 de kilograme deșeuri plastice, pentru care șoferul nu a putut prezenta documente de transfer conform prevederilor legale în vigoare.
În cursul zilei de ieri, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au efectuat, pe sensul de intrare în ţară, controlul asupra unui ansamblu rutier, care era condus de către un cetățean român, în vârstă de 28 de ani.
Acesta transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, cantitatea de 20.180 de kilograme deșeuri plastice, care fuseseră încărcate de la o firmă din Grecia pentru o alta din țara noastră.
Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transportului sus-menționat, colegii noștri au solicitat sprijin autorizat reprezentanților Comisariatului Județean Giurgiu din cadrul Gărzii Naționale de Mediu.
În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că documentele de notificare pentru circulația transfrontalieră, prezentate de către șofer, nu erau conforme Regulamentului CE nr. 1013/2006, privind transferul de deșeuri.
În cauză, autoritățile de control nu au permis accesul pe teritoriul României pentru acest mijloc de transport
Sursa: Realitatea de Giurgiu