Ultimele imagini surprinse de satiliți deasupra Antarcticii arată că gigantul iceberg denumit A-68 s-a fcut mai mic, după ce s-a desprins din el încă o bucată considerabilă, care a plecat pe ultimul său drum. Bucata desprinsă recent măsoară nu mai puțin de 175 de km pătrați, potrivit playtech.ro

Așadar, încălzirea globală continuă să-și spună cuvântul asupra Antarcticii, unde ghețarii se topesc cu o viteză foarte mare. Ultima bucată ruptă din A-68 plutește acum pe ape tot mai calde la nord de peninsula Antarctică, potrivit imaginilor surprinse de sateitul Sentinel-1, care aparține Agenţiei Spaţiale Europene, informează LiveScience.

Chiar dacă acesta este cel de-al doilea eveniment major de desprindere prin care trece A-68 de când s-a „eliberat” de calota glaciară Larsen C în iulie 2017, recentul eveniment ar putea însemna începutul sfârşitului pentru iceberg, a explicat glaciologul Adrian Luckman pentru BBC.

Cel mai mare iceberg a avut 11.000 de kilometri pătrați

„Presupun că ultima despărţire începe acum, dar fragmentele ulterioare vor rămâne probabil cu noi pentru următorii ani”, a spus Luckman, glaciolog de la Universitatea Swansea din Marea Britanie, care a urmărit progresul lui A-68 din ultimii trei ani.

Atunci când A-68 s-a despărţit pentru prima oară de Antarctica, suprafaţa sa măsura în jur de 6.000 de km pătrați, devenind cea mai mare calotă glaciară liber-plutitoare din lume. Încă mai deţine titlul şi astăzi chiar dacă a mai pierdut din suprafaţă şi a ajuns la „doar” 5.100 de km2 în ultimii trei ani, scrie Mediafax.

Titlul de cel mai mare iceberg care a fost văzut vreodată în istoria modernă îi aparține lui B-15, care s-a desprins de Antarctica în anul 2000 şi măsura în jur de 11.000 de km pătrați, înainte ca razele soarelui să-l facă bucăți.

Articolul precedentPER cere Guvernului României adoptarea unor masuri legislative care să ÎNCURAJEZE CONSUMUL DE HRANĂ SĂNĂTOASĂ în rândul preşcolarilor şi elevilor, precum şi implementarea reală a ECOeducaţiei.
Articolul următorDezastru ecologic pe marginea râului Jiu, în județul Dolj