Dănuţ POP, presedintele PER, propune guvernului Orban o schemă care să vină în ajutorul operatorilor HORECA, al cetăţeanului şi statului român, similară programului implementat de guvernul britanic, “Eat Out to Help Out”.

Urmărind preocupările generale de identificare a unor soluţii de compensare a sacrificiilor făcute de cetăţeni, PER solicita guvernului Romaniei:

– acordarea unui discount de 50% pentru orice comandă de mâncare sau băuturi non-alcoolice oferită de terase în limita a maximum 40 lei;

– facilitatea va fi acordată în fiecare zi de luni, marţi, miercuri şi joi pe întreaga perioadă de restricţii aplicate firmelor HORECA;

– schema nu se aplică consumului de băuturi alcoolice;

Sumele reprezentând discountul aferent restricţiilor vor fi recuperate de operatorii HORECA de la Guvern, cu prioritate din sumele colectate din amenzi;

Operatorii care se pot califica pentru aceasta propunere sunt:

– restaurantele, cafenelele, barurile, berăriile care îndeplinesc condiţiile de servire în spaţii deschise sau on-line;

– cantinele muncitoreşti sau şcolare;

Serviciile festive pentru grupurile de consumatori de orice mărime care îndeplinesc condiţiile de restricţie, beneficiază de aceasta facilitate.

Propunerea PER va stimula consumul, va ajuta la rentabilizarea unităţilor de alimentaţie publică grav afectate de restricţii, va constitui un motor de relansare a industriei HORECA, va spori TVA de colectat, va contribui la reducerea şomajului, oferind locuri de muncă şi implicit încasări sporite la bugetul statului, va oferi o mână de ajutor cetăţenilor afectaţi de criza medicală dar şi de cea financiară.

Articolul precedentCHA CHA LITIX! Episodul 39. Cum să-ți iei Lamborghini cu bani de la guvern?
Articolul următorPremierul Orban huiduit de minerii de pe Valea Jiului