STIMAȚI CETĂȚENI,
A început campania electorală și vreau să vă explic CINE sunt și DE CE vreau să candidez pentru funcția de primar a orașului Bumbești-Jiu.
Sunt cetățean al acestui minunat orășel de munte, născut și crescut în orașul Bumbești-Jiu și cetățean care a ales să locuiască aici, deși aveam posibilitatea să mă retrag oriunde la final de carieră polițienească.
Aleg să candidez la funcția de primar, deoarece orașul copilăriei mele, despre care se spunea că “cine bea apă de aici nu mai pleacă!” a ajuns să capete culoare doar de sărbători, când cetățenii plecați in străinătate și în alte orașe mari din România se mai întorc acasă doar pentru familia și prietenii rămași aici.
Acum visul oricărui tânăr și părinte de tânăr este să părăsească acest oraș despre care, să fim sinceri, nu are ce perspective să le ofere.
Cariera mea m-a plimbat prin multe orașe ale județului Gorj și sunt trist când observ că orașul Bumbești-Jiu a rămas în urma unor comune din Gorj, ce au avut parte de conducere și administrație competentă si dedicată.
Îmi permit să spun că administrația Bobaru nu doar ca a demonstrat INCAPACITATEA DE A DEZVOLTA acest oraș (care are un potențial enorm), administrația Bobaru NU a fost în stare “să gospodărească” măcar acest oraș!!! Singurul lucru pe care l-a făcut a fost să se așeze la conducere și să își asigure mandatele încercând să descurajeze orice contracandidat, ori să îl atragă de partea sa.
Eu am decis să îmi asum responsabilitatea de a schimba acest regim care a ajuns în colaps și să fiu o variantă în buletinul de vot pentru cei care își doresc să trăiască alături de copiii lor în orașul Bumbești-Jiu.
Următorii ani sunt foarte importanți, deoarece vor fi alocate fonduri europene, ce trebuiesc investite eficient, nu doar pentru a sifona banul plublic.
De aceea vă prezint principalele mele obiective pentru oraș:
1. Atragerea de investitori prin crearea tuturor facilităților pentru ca aceaștia să aleagă orașul nostru.
2. Transformarea orașului Bumbești-Jiu într-o destinație turistică.
Aceste obiective pot fi realizate doar de oameni competenți care au demonstrat deosebite calități manageriale de-a lungul anilor.
INVIT CONTRACANDIDAȚII MEI SĂ PREZINTE CETĂȚENILOR REALIZĂRILE PROFESIONALE ȘI CV-UL LOR !!!
Pe 9 IUNIE,
Votați BRADUL!!!
Cu deosebit respect,
Nicu Morie!

Sursa: Realitatea Ecologista

Articolul precedentDorin Iacob, ironic: Apa caldă încă nu a aflat că Nicușor Dan a câștigat Primăria și nu s-a prezentat
Articolul următorJurnalista Realitatea PLUS Ana Maria Păcuraru, la Ziua Națională a Israelului: „A fost o seară de celebrare, solidaritate și prietenie”