Starea de alertă generată de răspândirea și efectele Covid-19, ne determină să punem umărul la identificarea unor soluţii realiste pentru a finaliza acest război pe care, cu toţii îl purtăm, de acasă, din spitale sau de la nivelul instituţiilor Statului. Prezenţa armatei pe străzi și imnul national nu vor transmite siguranța către cetățeni dacă nu se vor compensa și nevoile din spitale, semnalate de personalul medical. Siguranţa și încrederea cetățenilor trebuie să vină și din modul în care Statul gestionează neajunsurile și dotarea centrelor spitalicești cu materiale sanitare speciale pentru astfel de cazuri.
Astăzi, medicii sunt cei care au nevoie de arme în acest război! Medicii sunt cei care ne vor salva și trebuie să îi ajutăm să reușească! Nu îi putem trimite cu mâinile goale în lupta cu virusul!
În acest sens, Partidul Ecologist Român somează Guvenul României să direcționeze procentul de 2% din PIB destinat Apărării, către spitale din țară și pentru redresarea ulterioară a economiei naționale. În prezent, “achiziția de tehnica militară” se traduce prin: echipamente, aparate, măști, combinezoane, dezinfectanţi și cercetare medicală- produse în România.
Pentru că fiecare țară din NATO din cele care și-au luat angajamentul, este liberă să cheltuiască cei 2% cum corespunde mai bine dispozitivului său militar și ținând cont că România se află printre țările care au continuat să își majoreze contribuțiile și cheltuielile de apărare, conform raportului anual al Alianței Nord- Atlantice (2019), s-ar justifica, în acest moment de pandemie, o astfel de acțiune a Statului Român. Renunţarea temporară la acest angajament securitar colectiv, poate fi abordat inclusiv în cadrul CSAT, prin Preşedintele României, fiind o problemă ce ţine de Securitate și Siguranța Națională.