Conducerea Partidului Ecologist Român s-a întrunit la Râmnicu- Vâlcea pentru a dezbate organizarea teritorială și politică a partidului.

Ecologiștii l-au votat în Biroul Permanent Național pe Dragoș Simion, președinte al Filialei Tulcea, în funcția de Prim- vicepreședinte al PER. Acesta va coordona zona de sud și sud- est, respectiv Muntenia și Dobrogea.

Pentru că reprezintă un pol de interes major pentru Partidul Ecologist Român și România, ecologistul Dragoș Simion va avea ca principal obiectiv Delta Dunării, promovare și problematici.

Amintim, de asemenea, importanța strategică a județului Tulcea în actualul context de razboi la graniță, iar Dragoș Simion este omul cel mai potrivit să coordoneze activitatea politică din zonă.

Dragoș Simion este totodată viceprimar al municipiului Tulcea, fiind unul dintre cei mai harnici politicieni ai județului. Este un personaj activ și mereu printre tulceni.

Conducerea PER transmite că Dragoș Simion este hotărât să câștige primăria la alegerile de anul viitor și că are tot sprijinul partidului în atingerea acestui obiectiv.

Sursa: Realitatea Ecologista

Articolul precedentCum și-a dat BONUS singur secretarul de stat din ministerul lui Grindeanu – La ce a recurs Bogdan Mîndrescu pentru 50.000 de euro
Articolul următorPSD, pe primul loc în preferințele românilor la locale – SONDAJUL care dinamitează scena politică: PNL și USR se bat pe locul 2