Liviu Pleșoianu, candidat PER București la Camera Deputatilor, susține că Parlamentul a eșuat lamentabil în încercarea de a amâna alegerile parlamentare și de a se îngriji în acest fel de sănătatea populației.

“Nu voi mai spune nimic în plus. Uneori, tăcerea vorbește mai bine decât orice cuvânt… Tot ce am avut de spus a fost deja spus și tot ce am avut de probat am probat în toți acești ani. Se închide un ciclu de cinci ani, de când destinul meu a fost să câștig acel concurs, pentru a avea astfel ocazia de a-i vorbi poporului meu despre propriul său Destin. După 6 Decembrie, un alt ciclu se deschide. Dacă Dumnezeu și poporul meu vor hotărî să continui drumul în Parlament, așa va fi. Dacă nu, atunci înseamnă că va trebui să caut alte căi pentru a răspândi mesajul al cărui purtător sunt. Oricum va fi, va fi bine. Facă-se Voia Ta și facă-se voia neamului meu! AMIN!

Nu sunt un politruc cinic și, ca atare, nu vă voi spune să “mergeți la vot în număr cât mai mare”. Nu, eu nu pot să fac asta! Am făcut, din contră, tot ce mi-a stat în putere pentru a determina partidele parlamentare să amâne aceste alegeri. Din păcate, Parlamentul României a eșuat lamentabil în ceea ce privește grija pentru omul pe care pretinde că îl slujește. Dacă grija pentru om ar fi primat, atunci toate partidele, fără excepție, ar fi votat amânarea alegerilor. Situația însă a fost exact pe dos – niciun partid parlamentar nu a vrut cu adevărat acest lucru. Fiecare partid din Parlament a acționat în funcție de propriile interese și sondaje. Cu alte cuvinte, calculul rece politic a contat mult mai mult decât grija reală pentru sănătatea și viața oamenilor. Acesta este motivul pentru care spun, fără să mă feresc de cuvinte ferme, că Parlamentul României, cel care se tot miră că stă atât de prost ca instituție în evaluările românilor, a eșuat lamentabil tocmai într-unul dintre momentele de cumpănă ale poporului pe care, cel puțin teoretic, îl slujește.

Am, în acest sens, inima împăcată! Partidul din partea căruia candidez acum – Partidul Ecologist Român (PER) – a încercat să convingă partidele parlamentare să amâne aceste alegeri. Mai marii zilei nu au dorit, într-o transpartinică dezumanizare. Știu însă că noi chiar am făcut tot ce a ținut de noi! Și mai știu că PER este singurul partid care și-a asumat și își asumă acțiunea esențială pe care intenționez să o demarez în cazul în care intrăm în Parlament – suspendarea RĂULUI din fruntea țării!

Nu vă voi spune, deci, să mergeți la vot orice ar fi. Vă recomand să aveți înainte de toate grijă de dumneavoastră și de oamenii care vă sunt dragi! Eu am pierdut un om foarte drag acum câteva zile, pe nașul meu. Un om minunat care mai putea trăi mulți ani dacă nu îi scurta zilele acest virus. Un virus care pare că dă cu zarul, nelăsând nicio urmă că a fost pe-acolo în cazul unora și oprind uluitor de repede ceasul vieții altora…

(…) Ar fi bine ca oamenii să realizeze că această pandemie e și oportunitatea de a ne opri și de a ne reașeza, în noi înșine și în relație cu ceilalți, de a recrea bazele societății noastre punând de data aceasta ca piatră de temelie spiritul, omul profund, nu epiderma socială, omul cotidian superficial. Ar fi bine să începem să înțelegem că nu e suficient ca societatea să fie rânduită în jurul omului – societatea trebuie organizată, structurată în jurul omului profund! Ar fi bine să începem să înțelegem că totul depinde de noi și ne implică direct pe noi, că niciodată izbăvirea personală sau socială nu va veni decât ca fruct copt în pomul propriei străduințe. Ar fi bine ca oamenii să nu facă și din acest virus motiv de dezbinare și conflict. În definitiv, dincolo de ce crede fiecare, ideea profundă e alta: suntem puși în situația de a alege dacă mergem mai departe pe drumul înfundat al unei umanități care nu mai e conștientă de propria esență spirituală sau dacă, dimpotrivă, ne deșteptăm și pornim pe calea nouă a unei viețuiri și conviețuiri între oameni profunzi conștienți de propriul spirit și de lumea spirituală în care trăiesc în fiecare clipă a vieții lor, chiar dacă au ajuns să nu mai fie conștienți de asta.

Ca atare, tot ce pot să vă sugerez legat de aceste alegeri este ca, dacă luați totuși decizia de a merge la vot, să o faceți ca oameni sociali treji care caută oameni politici treji pentru a putea lucra împreună întru trezirea celorlalți.

Pe 6 Decembrie, îmi doresc de la Moș Nicolae un singur lucru: deșteptarea spiritelor românilor! Pentru că România are un Destin aparte – acela al sfântului loc de unde deșteptarea umanității poate începe. E un an special, e o lună decembrie aparte și urmează un Crăciun care poate însemna și nașterea OMULUI profund! Depinde doar de noi să nu trecem nepăsători pe lângă semnele timpurilor… Fie să FIM!”, a declarat Liviu Pleșoianu, candidat PER București la Camera Deputatilor.

Sursa: Realitatea Ecologista