Partidele din afara Parlamentului se pregătesc pentru alegerile locale care ar putea avea loc la sfârşitul lunii septembrie. Printre formaţiunile mai mici care ar putea să producă surprize în marile oraşe şi în consiliile judeţene se numără şi Partidul Ecologist Român. Dincolo de faptul că sunt reprezentanţii unui curent politic la modă în Europa, ecologiştii români mizează pe câteva “locomotive” în alegeri, cum ar fi primarul municipiului Râmnicu Vâlcea, Mircia Gutău.

Mircia Gutău a candidat la alegerile locale din 2016 la Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea pe listele Partidului Ecologist Român, câştigând un nou mandat. El a mai fost primar în Râmnicu Vâlcea şi între 2004 şi 2010, informează știripesurse.ro.

Primarul din Râmnicu Vâlcea este unul dintre puţinii români care au reuşit să demonstreze la CEDO că au fost condamnaţi pe nedrept. Astfel, după o lungă serie de probleme în justiţie, inclusiv o perioadă petrecută în închisoare, Mircia Gutău a fost reabilitat. De altfel, realegerea sa din partea PER a fost surpriza alegerilor locale din 2016.

Gutău a fost achitat definitiv de Înalta Curte de Casaţiei şi Justiţie într-un dosar de luare de mită, în luna octombrie 2018, după ce Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a constat că procesul în urma căruia acesta a fost condamnat la 3 ani şi jumătate de închisoare cu executare nu a fost unul echitabil.

În urmă cu un an Mircia Gutău anunţa că va candida din nou în 2020. „Sub nicio formă nu voi trece la PNL sau la alt partid. Eu sunt membru al Partidului Ecologist Român, candidez din partea acestui partid şi voi câştiga tot din partea acestui partid”, a afirmat edilul-şef al Râmnicului, conform stiripesurse.ro.

În acest moment, în sondaje, Partidul Ecologist Român are 2% la nivel naţional. Prin aruncarea în lupta electorală a unor nume cunoscute, cum este şi Mircia Gutău, PER speră la o prezenţă mai importantă în consiliile locale, în consiliile judeţene şi chiar la conducerea unor primării. Pe lista candidaţilor PER se numără vechi politicieni mai puţin activi în ultimii patru ani, dar şi personalităţi din mediul de afaceri, cu notorietate pe plan local.

Articolul precedent100% TU DECIZI! Nicolae Robu, primarul îndrăgostit de palmieri și papagali. Finanțări ilegale din dragoste de fotbal
Articolul următor100% TU DECIZI! Călin Popescu Tăriceanu, omul pasionat de mașini, motociclete și neveste