Președintele Partidului Ecologist Român deplânge justiția selectivă care se face în România. Dănuț Pop îi transmite președintelui Klaus Iohannis că nu e deloc lumină în cazul achiziției autospecialelor pentru poliție și nu crede că îndemnul ca procurorii să cerceteze dacă președintele României e implicat direct sau indirect va aduce informații noi sua vreun rezultat:

”Acuzat în Afacerea BMW pentru Poliție, Klaus Iohannis cere procurorilor să facă lumină. Procurorii vor face lumină în cazul achiziționării celor 600 de mașini pentru Poliție așa cum au facut și in cazul caselor președintelui Iohannis sau chiar în cazul achizițiilor din pandemie. Iohannis continuă să ne creadă proști!

Când se întocmește caietul de sarcini după anumite criterii care-l definesc pe unicul licitator, asta cum se numește?

Nu domnule președinte, nu este clar pentru nimeni că prietenia dumneavoastră nu a contat în această situație! Dar sunteți norocos că Justiția selectivă din România nu este interesată de astfel de coincidențe.”, susține Dănuț Pop, Președinte PER într-un comunicat remis redacției.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, că prietenia sa cu omul de afaceri Michael Schmidt nu a contat în ceea ce priveşte câştigarea licitaţiei desfăşurate de Poliţia Română pentru achiziţionarea de automobile BMW şi a subliniat că, dacă sunt suspiciuni privind legalitatea procedurii, există suficiente autorităţi competente să facă verificări.

Sursa: Realitatea Ecologista

Articolul precedentSondaj CURS: Daca maine ar avea loc alegeri, PSD și PNL ar câștiga detașat! USR cade mult sub AUR
Articolul următorPlata facturilor la energie se va face raportat la consumul real – Noi modificări, în Senat