Dănuț Pop trage un semnal de alarmă referitor la proiectul de lege care instituie Starea de Criză. Liderul PER face apel către cetățeni să nu se lase păcăliți și să se revolte împotriva instituirii Stării de Criză care presupune trecerea armatei române sub comandă occidentală.

“Proiectul de lege cu Situația de Criză este foarte periculos. Practic, dacă nu știați acesta prevede ca armata română să se supună armatelor externe, NATO, Franța etc. Păi ce-l doare inima pe un străin să arunce țara noastră în război? În timp de lege marțială nici proprietatea privată nu mai e respectată, iar noi cedăm cu atâta entuziasm țara în fața forțelor occidentale.

De fiecare dată facem asta, cedăm în detrimentul nostru în fața occidentului și ne lăsăm călcați în picioare. Păi ce suntem noi, colonie, să cedăm armata proprie? Noi renunțăm la bogățiile țării, la aur, la resurse, trimitem oameni pe salarii de nimic la cules de sparanghel, iar acum cedăm și siguranța națională? Pentru ce? De ce să ne conducă străinii că nu suntem republică bananieră. Ne jelim atât pe drama ucrainenilor și de atâta milă nu mai avem puterea să vedem pericolul care ne bate la ușă, nouă românilor. Hai să vedem cine o să ne mai ajute pe noi când armate străine ne vor folosi pe noi și pe copiii noștri drept carne de tun. Că de ce le-ar păsa generalilor americani sau francezi că mor copii români. Le-a păsat vreodată?

Dirijat de americani, Klaus Iohannis l-a pus cu bună știință pe Ciucă premier, ca să execute tot fără să-și pună vreo întrebare de logică sau de moralitate. Și uite așa a ajuns România cea mai slugarnică țară dintre toate. Nici măcar Bulgaria nu renunță la gazul rusesc, ca să nu mai zic de Germania. Aceste țări au grijă de cetățenii lor să nu fie nevoiți să plătească niște facturi nesimțite, cum suntem noi, românii nevoiți. Austria rămâne neutră, iar Ungaria realizează că restricțiile impuse Rusiei au un efect devastator și asupra Europei. Și în contextul ăsta, în care fiecare țară își apără cetățenii și propriile interese, pentru că suntem deja cu toții în război, s-a găsit românul bun samaritean să cedeze occidentului armata, casa, și poate și altele. Noi nu ne vindem țara de nemernici, noi o dăm de proști pe gratis.”

Printre altele documentul prevede că bărbații între 18 și 60 de ani intră în rezervă generală în caz de război.

Sursa: Realitatea Ecologista

Articolul precedentSondaj. PNL, în creștere, PSD stagnează – Cum au evoluat procentele partidelor după izbucnirea războiului din Ucraina
Articolul următorLavrov, AVERTISMENT tulburător: Nu pregătim un atac asupra altor țări. Nu am atacat nici Ucraina. Toți cei care trimit arme și mercenari sunt responsabili