Comisia Europeană lansează miercuri un proiect covârşitor de combatere a crizei globale a biodiversităţii, care va include un apel la plantarea a 3 miliarde de copaci în UE până în 2030 şi un plan de protejare mai adecvată a ultimelor păduri primordiale de pe continent, scrie The Guardian, citată de Rador.

Proiectul de document strategic, publicat online de un Ong de mediu, recunoaşte că până acum în UE „protejarea a fost incompletă, refacerea a fost de mică amploare, iar implementarea şi impunerea legii au fost insuficiente”.

Comentând pe marginea proiectului de strategie divulgat presei, oamenii de ştiinţă şi grupurile ecologiste spun că deşi noile obiective sunt binevenite şi impresionante, există în continuare o lipsă clară de instrumente cu care acestea să fie implementate.

„Este un document bun şi ambiţios, dar la fel de evidentă este lipsa de strategie pentru modalităţile de implementare a sa şi lipsa unei discuţii despre motivele care au dus la eşecul precedentelor documente de acest fel”, a spus Przemysław Chylarecki de la Academia poloneză de ştiinţe.

Noua strategie face apel la transformarea a aproape o treime din uscatul şi ariile marine din UE în zone protejate. Actualmente, 26% din uscat şi 11% din suprafeţele marine sunt clasificate ca arii protejate, dar Comisia europeană recunoaşte că asta nu a fost suficient pentru combaterea degrabării lumii naturale şi ameninţării cu extincţia unor păsări şi animale. Ecologiştii spun chiar că ţintele precedente ale protecţiei nu au fost aplicate practic.

„Strategia propusă este lipsită de idei şi instrumente inovatoare pentru atingerea ţintelor. Noi ştim deja astăzi că structura conceptuală existentă nu are efect şi atunci ce ar trebui să mai aşteptăm”, a spus Robert Cyglicki, director de program pentru Europa Centrală şi de Est la Greenpeace. El a salutat noua strategie dar a spus că vom intra în 2024 până când va deveni clar dacă vor fi adoptate noi măsuri obligatorii şi a făcut apel la discuţii imediate privind mecanismele de finanţare şi impunere.

Articolul precedentFOTO VIDEO| Poluare masivă cu petrol lângă plaja de la Vadu
Articolul următorDănuţ POP: “Domnilor parlamentari, domnule Preşedinte al României, în acte ne mai putem păstra identitatea de români?”