Vicepreședintele PER, Marius Necula, explică într-un comunicat de presă de ce este necesară și eliminarea dobânzilor la credite. 

“Partidul Ecologist Român a solicitat, încă de la inceputul crizei, amânarea plăţii creditelor şi a dobânzilor pentru persoanele fizice şi juridice române. Ieri, Guvernul Orban a emis o Ordonanţă de Urgenţă cu privire la amânarea creditelor. Din păcate, în textul Ordonanţei a apărut o prevedere care îi va face pe români să plătească mai mult şi să fie astfel, descurajaţi să apeleze la amânare. Prevederea este următoarea :”dobânzile se capitalizează la soldul creditului existent şi se reeşalonează pe toată durata creditului”.

Mai exact, pe periada amânării creditului, se vor acumula dobânzi care vor fi plătite ulterior. Dobânzile extrem de mari în România reprezintă profitul băncilor. Iar Guvenatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, nu poate permite ca profitul băncilor să fie afectat. Nici măcar pentru românii şi firmele româneşti aflate în plin război de supravieţuire. În consecinţă, Partidul Ecologist Român solicită Preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului României, dezbaterea şi votarea acestei Ordonanţe cu celeritate, în maximum o saptamană şi eliminarea textului care percepe dobânzi la un credit suspendat”, se arată în comunicatul semnat de Marius Necula. 

Articolul precedentMinistrul sănătății anunță că medicii infectați vor îngriji pacienți
Articolul următorCine protejează sistemul privat de sănătate în detrimentul siguranței naționale?