În această perioadă, investigaţii jurnaliste au scos la iveala informaţii despre modul în care Statul Român gestionează achiziţiile de materiale sanitare. Ipotezele lansate fac referire la tarifele practicate în unele cazuri (chiar şi de 3-5 ori mai mari) sau scot în evidenţă prioritizarea achiziţiilor externe în detrimentul firmelor autohtone. Sunt firme romaneşti care produc măşti sau combinezoane şi rămân cu marfa întrucat Statul preferă să cumpere la preţuri mult mai mari. Mai mult, unele firme din domeniu, imploră autorităţile să schimbe legislaţia pentru a le facilitatea desfăşurarea activităţii de fabricare a produselor chimice (art. 397,  litera b, Cod Fiscal si a Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015, din 06.01.2016). Fără niciun succes, însă.

După ce ministrul Sănătăţii a declarat că personalul medical este cu moralul scăzut, astăzi, Preşedintele Romaniei a anunţat că se ofera bonus medicilor în valoare de 500 euro când, de fapt, toată lumea aşteaptă să se ofere echipamente şi materiale necesare gestionarii cazurilor de Covid-19. Medicii au nevoie de protecţie ca să îşi facă datoria iar firmele româneşti au nevoie să fie implicate în acest demers naţional, pentru a depăşi această provocare. Pe Costache îl facem consilier onorific al Ministrului Sănătăţii după ce a fugit de răspundere şi pe medici îi sancţionăm sau îi trimtem cu 500 euro în piept, în lupta cu virusul? În loc să se facă cercetări despre condiţiile în care medicii pleacă în bloc, mai bine instituţiile de control sau chiar procurorii să facă lumină în legatură cu tema achiziţiilor de materiale sanitare la preţuri  exorbitante de către Stat. Este situaţie de urgenţă, dar nu ne batem joc de ţară şi fondurile publice!

Articolul precedentComisia europeană are soluția salvatoare pentru piața muncii
Articolul următorPetiție pentru suspendarea exploatării pădurilor în timpul stării de criză